Evaluarea puterii naționale față de națiuni presupune calcularea corectă a potențialului acelei națiuni, în dependență de facturi ca, populația, calitatea populației, geografia, puterea militară, resursele naturale, industria, etc. Este foarte important ca evaluatorii prezenți prin statutul lor oferit de către stat, sa fie cei mai competenți în domeniul evaluarilor, deoarece o evaluare greșită ar putea duce la pierderi enorme sau chiar la pierderea unui război așa cum s-a întâmplat cu evaluarea greșită a puterii SUA de către puterile Axei.
Evaluatorii trebuie să fie foarte atenti în privința unor erori tipice condiției lor, datorită schimbărilor dinamice ei se pot însela asupra rezultatelor evaluării. Pe parcursul istoriei au fost mai multe greșeli de evaluare a puterilor naționale care au dus la rezultate neașteptate, exemplul Franței după Primul Război Mondial este unul tipic unei supra-evaluări a puterii națioale. Franța a ieșit după război prima putere militară și cea mai puternică națiune, și acest statul l-a păstrat până la ocuparea acesteia de către Germania Nazistă în al Doilea Război Mondial în doar 3 luni. Această evaluarea greșită făcută Franței era în interesul Germaniei care lucra la dezvoltarea potențialului său militar, și afirma că Franța e mult mai puternică , astfel Germania se simte amenințată. Diplomații britanici au greșit în evaluarea Franței, și nu i-au susținut inițiativele de construirea a unui răspuns față de înarmarea fățișă Germaniei, această greșeală aproape că a costat libertatea Marii Britanii atunci când Germania i-a declarat Război. Și iarăși evaluatorii au greșit atunci când au evaluat greșit Marea Britanie. Deși aceasta era în haos și abia de se putea apăra, Germanii au crezut că Marea Britanie nu v-a ceda ușor, și nu este posibilă o victorie rapidă drept urmare au atacat Uniunea Sovietică pentru a corespunde planului lui Hitler, și acest lucru i-a dat răgaz Marii Britanii să-și consolideze puterea și să aducă SUA în război de partea lor. Caracterul permanent al puterii este o atitudine eronată față de puterea unei națiuni. Cazul evaluării Uniunii Sovietice de către Marea Britanie demonstrează eșecul uneia corecte care pune in prim plan o putere permanent egală a Rusiei Sovietice, care era slabă în 1920 dar care devenise o serioasă putere mondială pân în 1940 datorită înarmării și industrializării, această evaluare greșită a stopat un acord al Marii Britanii cu Uniunea Sovietică în 1940 lucru ce a dus la o înțelegere între URSS și Germania Nazistă cunoscută în mediul academic drept Pactul Ribbentrop-Molotov. O evaluare corectă trebuie să aibă în considerare și moralul trupelor în caz de război. Acest moral este deseori ridicat prin naționalismul inspirat de către elitele politice și intelectuale ale unei națiuni, alteori fățis. Deci pe deoparte avem naționalismul german care exagerează și merge spre misticism, prin care declară națiunea germană superioară altora, induce în mentalul colectiv idei rasiste care au unit umanitatea impotriva unui astfel de hegemon periculos pentru existența popoarelor considerate ”inferioare”. Dar pe de altă parte avem naționalismul, sau patriotismul rusesc al URSS, precum se exprimă Henry Kissinger în cartea sa ”Diplomația”, Stalin a apelat la națaionalismul popoarelor sovietice care erau amenințate de un dușman periculos, lucru ce a mobilizat armata sovietică exemplar și a ținut piept aciunilor Germaniei. Naționalismul, spune Henry Kissinger este un sentiment bun atunci când el este folosit pentru a construi o țară cu forțele sănătoase ale națiunii, sau atunci când o țară este pusă la luptă pentru existența proprie, și este periulos atunci când se merge la extremă și devine rasism sau șovinism. Franța în perioada interbelicăa avut o mare variație de guverne, și Partidul Socialist care s-a perindat la putere nu a fost capabil să folosească naționalismul pentru a pregăti Franța de un atac German, dar din contra, miza pe universalism și prietenia popoarelor, astfel politicile publice ale guvernelor socialiste au distribuit fonduri importante pentru proiecte sociale în loc să le aloce proiectelor de apărare națională, acest eșec a fost observat în rușinoasa înfrângere din 1940. Eroare factorului unic se regăsește și în Geopolitică sau Militarism, nu doar în naționalism. Geopolitica a fost folosită de Germania Nazistă ca punct de plecare a imperialismului peste câmpiile din est, motivând o lipsă de spațiu pentru națiunea germană. Militarismul este concepția conform căreia puterea unei națiuni este determinată de termeni cantitativi. Astfel mulți fac greșeala de a evalua o putere națională doar conform armatei acesteia, dar aici trebuie de luat în considerație că URSS care avea cea mai mare armată de pe Tera a murit din insuficiență economică, deci mulți alți factori pot duce la căderea unei puteri, iar militarismul are aspecte pozitive și negatice. Aspectele pozitive pot fi însuși puterea militară care garantează securitatea statului. Aspectele negative a unei puteri naționale militariste este insuși competiția cu alte puteri, sau goana înarmărilor, care face pe toți actorii să creadă că o putere A sau o putere B este pe care de a o ataca, lucru care face acea putere să atace prima pentru superioritatea surpinderii și întâietatea planului de atac, acest lucru s-a întâmplat înaintea Primului Război Mondial, prin inarmarea agresivă a celor mai mari puteri europene până la declanșarea Marelui Război, apt ce a dus la dezastre enorme. Marea Britanie a fost unica națiune care a reșit să-și mențină, în perioada modernă, o poziție continuă de preponderență, datorită unei rare combinații de putere potențială superioară, reputație de putere copleșitoare și o frecvență redusă a folosirii acesteia. Drept consecință, reținerea autoimpusă, a determinat câștigul unor aliați puternici, fapt care a făcut ca Marea Britanie să devină și mai puternică în realitate.
Concluzionând asupra Evaluării puterii naționale, deducem că o evaluarea corectă poate garanta pacea, sau câștigarea luptei în cazul unui război, iar o evaluare greșită duce la pierderi mari și costuri enorme. Hans Morgenthau a concluzionat în cartea sa ”Politica între Națiuni” că statele trebuie să elimine erorile tipice de evaluare a unei puteri naționale, pentru a avea o imagine clară a actorului cercetat pentru a întreprinde cele mai bune și mai eficace acțiuni pentru indeplinirea scopurilor propuse.
